Nelu Pinion de la Criț

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

Iul 31 2014

Categoria: Jurnal de nacelă, Meșendorf

2 comentarii

Aperture:f/4.5
Focal Length:18mm
ISO:200
Shutter:1/80 sec
Camera:NIKON D3000

Pe Nelu Pinion l-am cunoscut după ce i-am alungat pe cei doi ciumpalaci aduși de la Brașov să zugrăvească. Dacă la început pentru suma promisă mi-ar fi mutat Everestul la poartă cu lopățica, pe măsură ce avansam cu brigada mea de șoc în lucrări, pretențiile lor financiare creșteau. Dar ei abia isprăveau cu greu câte un perete. Le-am explicat că eu nu renovez un palat, ci o casă cu specific săsesc și că doresc să respecte materialele specifice zonei: nisip, var și nu mai știu ce, așa cum aflasem de la săteni că se folosește la tencuieli, cel puțin la cele exterioare. Dar ei nu știau decât cu CT 137 și cu CT 136. I-am răbdat două săptămâni, timp în care noi ceilalți am schimbat fața locului. Apoi am pornit spre Brașov și i-am lăsat să termine ce au început. Marți, ne-am dus la recepția lucrării. Și ce să vedeți? Surpriză! Ei ne așteptau cu paiu-n gură făcând a ploaie, porniți să nu mai facă fix nimic, dar să primească integral suma promisă! I-am rugat să fie oameni serioși și să ducă la bun sfârșit cele promise, fiindcă așteptam musafirii de la nuntă și la Meșendorf. Dar ei au zis să le dau banii, că mai vin ei după concediul lor să isprăvească. E drept că eu par naivă, dar nu sunt chiar așa de tare, încât să nu înțeleg un lucru simplu și anume că doreau să o șteargă cu banii, iar eu să mă rog de ei să revină și să le promit și un bonus. Atunci, m-am dat de trei ori peste cap și m-am făcut Muma Pădurii, spunându-le că vor primi până la ultimul leuț doar dacă termină lucrarea! Drept pentru care unu a strigat că se c…ă în banii mei. Atunci eu mi-am protejat banii imaculați și i-am dat afară. Până la urmă, m-am înduioșat de cei doi ciumpalaci și i-am plătit cu mai bine din jumătatea de sumă promisă, că își închiriaseră vilă la mare băieții în nădejdea banilor mei. Apoi duși au fost.

Cum plângeam eu pe prispă ca mireasa în ziua nunții, Zoli Baci mi-a promis că aduce un localnic din Criț care știe să facă tencuieli exterioare după tipic. Așa că Zoli și contele s-au urcat în mașină și au pornit la casa omului, deși era de-acum trecut mult de prânzul cel mare.

Așa a apărut domnul Nelu. De cum i-am spus domnul Nelu, mi-a răspuns:

-Păpușă Doamna, eu sunt doar Nelu, fără domnul! Dacă vrei să termin lucrarea până-n seară, să-mi dai din când în când un cui la pinion!

Vedeți? Lucrurile au reintrat pe făgașul basmic și Nelu părea un fel de personaj magic.

În timp ce lucra, îmi povestea cu mândrie că a făcut pe vremuri școala profesională de zidărie la București, că nu a fost admis de prima dată, ci de a doua oară, și că din asta și-a dus traiul toată viața.

-Nu, Păpușa Doamna, nu sunt un domn, sunt doar Nelu!

DSC_0012

Îi mulțumesc pe aceată cale acestui minunat om simplu și de mare bun simț. Ce credeți? E chiar un artist. Mi-a fost rușine că nu i-am dat lui toți banii pe care i-am plătit ciumpalacilor cu ifose.

DSC_0089

P.S. Cui la pinion însemna să îi ofer din când în când o țigară de-a contelui.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 344 other followers