Prima iubire!

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

iun. 07 2012

Categorie: Aiurore de Cayllus de pe Muntele Cheiță, Jurnal de nacelă

31 comentarii

Prima mea iubire s-a consumat la vârsta de 3 ani! Chirurgul care mă operase era un tânăr deosebit de frumos care îmi acorda o atenție deosebită…

Puțini mai știu că unde este astăzi „Maternitatea” din Brașov, era prin 1970 Spitalul „Ilie Pintilie”, cu una din cele mai bune secții de ortopedie din țară. Chirurgul ortoped despre care vă scriu se numea Radu Constantin și a devenit unul dintre chirurgii importanți de pe la noi. Mai târziu, l-a operat și pe Balaci, fotbalistul, când a avut nu mai știu ce problemă la genunchi.

Radu! Ajunsesem să îl tutuiesc în urma nenumăratelor dimineți când venea să mă vadă. Se așeza pe marginea patului de spital, mă ridica spre sine cât să îmi poată împleti codițe lungi de un deget. Fiind vorba de o luxație de șold, eram în ghips de la brâu în jos, iar piciorul operat era fixat în formă de L, cu genunchiul îndoit. Dormeam numai cu fața în jos și cu piciorul la marginea patului pus pe un scăunel. Cam incomod, că mă ancorau bine să nu cad peste noapte din pat!

Mirosea bine! Un bărbat tânăr, mereu dichisit, care purta blugi și cămăși bleu, ce se zăreau de sub halatul alb. Avea mâini mari, dar frumoase și ușoare și nu-mi provoca suferință atunci când îmi împletea părul.

-Miroși așa bine, Radule!

-Îți place? Ți-aduc și ție! Parcă îl văd cu sticla de parfum, cu atomizor, pe care erau desenate un joben și un baston. Îmi acorda mult din timpul său, cred eu acum. Am stat 6 luni acoperită trei sferturi cu ghips. Dădea dispoziții să fiu spălată continuu, să nu am niciun fel de disconfort. Mama a dormit în tot acest timp cu capul pe marginea patului așezată pe un scăunel. În salon eram patru copii, de vârste diferite. Mama, care fusese învățătoare, până să mă interneze la Brașov, ne făcea tot felul de figurine din hâtiile și staniolul de la cutiile cu bomboane. Acestea sunt amănunte pe care le-am aflat acum doi ani, în vară. Renovam apartamentul și am dat comandă de un geam termopan la uscătoria blocului, care e chiar deasupra apartamentului nostru și se vedea urât de jos cel vechi, bașca ne ploua în casă de când putrezise! Cel ce a venit să ia comanda pentru geam, și-a văzut de măsurătorile lui, dar când mi-a auzit numele, a lăsat baltă totul și m-a întrebat oarecum rușinat:

-Aveți luxație de șold? Prima dată m-am simțit iritată de întrebare, fiindcă chiar nu se vede că aș avea.

-De ce, întreb eu, opărită!

-Aveți numele unei fetițe cu care am fost internat la Spitalul „Ilie Pintilie”, în anii 70. Atunci mi s-a părut ciudat prenumele ei și l-am reținut. Nu am mai întâlnit de atunci pe nimeni cu acest prenume. Acum aud că vă strigă Zina. Ați fost în spital?

Drept să vă să spun, atunci, cu ajutorul lui, mi-au revenit în minte, buluc, imagini pe care nu le-am mai rememorat niciodată. Îmi aminteam că ne-am jucat prin salon până să ne opereze și că apoi stăteam toți cuminți, arestați în paturi, iar mama ne citea povești sau ne făcea jucării din staniol. Mi-a spus că nu a uitat-o pe mama, care i s-a părut o femeie curajoasă. Spunea că era cu noi o țigăncușă, că era și ea însoțită de mamă și că la o oră de vizită a venit țiganul beat și că a luat-o la bătaie pe femeie. Zicea că mama s-a ridicat, i-a vorbit ca unui băiat obraznic și că l-a făcut să plângă ca un copil. Eu nu îmi aminteam asta, dar  cel ce îmi povestea e cu 7 ani mai mare, deci el a reținut mai multe amănunte…

Apoi l-am studiat și eu cu coada ochiului pe vechiul meu companion din spital. Și el mergea bine! Nici la el nu se observă că a avut vreodată așa intervenție chirurgicală grea.

-Eu am 58 de copci, i-am spus, amintindu-mi că așa ne lăudam când eram mici!

-Eu am 60, mi-a răspuns el. Că eram mai mare! Am râs!

Dar eu cred că Radu Constantin m-a iubit mai mult pe mine. Că așa suntem noi, fetele!

Era la vârsta când bărbații consideră copilul mai degrabă o povară, dar eu eram creația lui. Se afla în plină afirmare, iar eu reprezentam reușita lui chirurgicală. Mi-a făcut un șold de Madonă, perfect, dar mi-a lăsat și șoldul de cadână, ca artisticul și realul să se ia drept martori unul pe altul. Așa că sunt pe jumătate creația lui Dumnezeu și pe jumătate creația lui.

http://www.cvlpress.ro/16.08.2011/albumul-amintire-al-unui-om-prof-univ-dr-constantin-radu/

31 comments on “Prima iubire!”

  1. prima iubire nu se uita nicioadat…dar chiar de la 3 ani?…m-a impresionat acuratetea cu care iti amintesti mai degraba senzatiile decat actiunile in sine…Radu!…Ce frumos!…Mai stii ceva despre el?

  2. S-a prăpădit deunăzi marele ortoped al Craiovei, prof. univ. dr. Constantin Radu, cel care toată viaţa şi-a închinat-o binelui altora. Fără să obosească şi fără să cunoască indispoziţia provocată de vicisitudinile vieţii. În iunie 2011, presimţind sfârşitul apropiat, a lăsat amintire nepotului său Daniel şi mamei acestuia, Carmen, un album, aidoma unui „raport de gardă” luminos. „Mă voi stinge din viaţă liniştit, în apartamentul meu, şi mă voi duce să îmi reîntregesc familia pe cealaltă lume, alături de soţia Ani şi fiul Cristian”. Albumul e o amintire duioasă, copleşitoare, emoţionantă, lăsată prietenilor apropiaţi, şi cuprinde diverse ipostaze din viaţa unui medic de referinţă al Craiovei şi nu numai, şef de clinică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, conducător de doctorate, dascăl universitar. În 1996 era desemnat „Om al anului” (Men of the year) în opţiunea Institutului Biografic Mondial din SUA. A reparat toată viaţa, cu aceeaşi bunătate umană nedisimulată, tibii şi peronee, meniscuri şi ligamente de toate felurile, la toţi aceea care i-au solicitat sprijinul.

    Recompensat cu diplome de excelenţă, invitaţii la reuniuni prestigioase în domeniul ortopediei, dar şi cu recunoştinţa tulburătoare a multor pacienţi, a rămas egal cu sine însuşi, de o luciditate copleşitoare până la capătul vieţii. A fost apropiat sportivilor craioveni, care l-au considerat un părinte al lor. Fiindcă a fost mai mult decât un excelent ortoped, recunoscut în medicina românească, a fost „de profesie Om”. Autor a numeroase comunicări ştiinţifice, al unui tratat chirurgical ortopedist (1984), ahtiat al profesiei îmbrăţişate, prof. univ. dr. Constantin Radu, pensionat în 1995, a dat consistenţă, prin activitatea didactică şi practică, prestigiului medicinei craiovene, împărtăşind, cu generozitate, expertiza sa mai tinerilor colaboratori. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace pe acest om de o rară bunătate umană!
    Am preluat textul din linkul de mai sus!

    • tocmai ce l-am citit…ti-am urmat link-ul!…Ma crezi ca nu stiu ce sa zic???:(((

      • Incepusem prin evocarea profesorilor mei, apoi, azi dimineata mi-am amintit de el si de un text mai vechi de-al meu din 1996. Am adaugat la text doar intalnirea cu baiatul operat in acelasi timp. Textul de atunci e mai lung. Am sa-l transcriu integral, poate maine.

        • ai avut parte de oameni frumosi in viata ta cu ajutorul carora te-ai format tu ca om…te-ai format la fel de frumos!:)…mi se pare minunat nu numai ca iti sunt vii amintirile despre ei, dovada clara a influentei si a inrauririi lor dar si pentru ca te gandesti la ei in continuare si ii evoci in aceste povestiri frumoase!

  3. of, of, ce amintiri ai răscolit… oftalmologul A., blond NATO, ochii – hai, ce mai pereche! eu aveam 8 ani, el 20.

  4. […] doctorul Radu Constantin, prima iubire, mi-a dat o nouă viață, reușind pentru mine un mic act artistic, demn de un muzeu al chirurgiei […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: