În odaia de la vale. Cheseaua

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

iun. 20 2012

Categorie: Jurnal de nacelă

31 comentarii

abee83fdb3533a10afdbd44a8334aac0 (2)

În odăile bunicilor mei era un mobilier de început de secol XX,  închis la culoare, sobru, primit ca zestre de bunica de la străbunicii mei. Nu erau aglomerări inutile, ci câteva piese plasate strategic și estetic. Bufetul avea în partea superioară o terminație arcuită, dedesubt, o vitrină cu două geamuri zăbrelite, sub vitrină erau plasate simetric două sertare, iar sub acestea erau două uși pline ce se închideau la mijloc. Prinderile și încuietorile erau dintr-un metal care conținea și cupru, cred, fiindcă la curățeniile generale, când erau lustruite, străluceau.

În mijlocul odăii de la vale, destinată oaspeților, era o masă mare, rotundă, din lemn masiv, cu un singur picior, solid, cu patru terminații în forma de cap de leu sau zgripsor… Unele din elementele decorative ale mesei se regăseau și la tăblia recamierului, un fel de canapea, să zicem…și în tablia patului care era încadrat de două noptiere cu aceleași închideri  și prinderi ca și bufetul mare. Recamierul și două mici comode de dimensiunea noptierelor se aflau în antret, camera de primire sau de intrare, cum ar fi.

Pe mijlocul mesei era o chesea grea de cristal alb. Cred că bunica își construia scenariile primirilor, micilor sau marilor sărbători, pornind de la unele piese pe care dorea să le pună în valoare. Cheseaua are o istorie aparte. Bunica a primit-o de la un ofițer neamț. După insurecția armată, trupele se retrăgeau sau avansau alandala. Nu mai stiau străbunicii mei cu cine suntem…cu rușii sau cu nemții…așa că îndată ce apăreau trupe, o ascundeau pe bunica în fân. Odată, niște trupeți s-au apucat să străpungă fânul punându-și baionetele la puști. În momentul acela, străbunica și-a dus mâna la gură, fără a scoate un cuvânt. Cred că avea ochii lărgiți de groază. Atunci ofițerul le-a făcut semn trupeților să înceteze și a dat el cu propriile mâini fânul la o parte. Bunica era o adolescentă frumoasă. A întrebat-o cum o cheamă.

-Cum adică, bunică, ai înțeles tu germană? Ne mai îndoiam noi fetele când ne povestea…

-Da, a zis „Name, deine Name!”

Cred că așa se scrie ceea ce bunica a reținut. Trebuie să fi fost tare impresionată. Si i-a răspuns:

-Maria. Mă cheamă Maria.

Atunci ofițerul s-a dus la mașină și a scos un mic bagaj. I-a dăruit bunicii cheseaua de cristal și două cămăși de tip ie, una cu broderii șabac albastre și una cu broderii șabac roșii. Nu a înțeles ce i-a spus, dar mereu a gândit că bărbatul acela si-a calculat șansele și că nu credea că va mai ajunge vreodată să daruiască cui ar fi vrut micile cadouri. Mama mea și sora ei au purtat cele două ii. A mamei era cea albastră. Încă o avem…

Vă dați seama de câte ori ne-am păruit noi, cele patru surori, de la ia asta?

31 comments on “În odaia de la vale. Cheseaua”

  1. Dupa paruiala se pare ca a castigat nepoata, Daria, ia se afla acum la mine

  2. faine amintirile tale; mmm… si toate dezvelind o samanta de optimism, de iluminare…; de unde o veni asta?!
    ai scapat?! parca mai e si maine zi de scoala…

  3. 🙂 Asa sa fie. Multumesc de trecere si sa mai fie ca pasii tai sa salte zglobii si usori, mangaiati si inseninati de pulberea aurie a soarelui de vara, asa cum ii sta bine unei zane coborate din povesti in vacanta cea de toate zilele, inundata doar de bucurii si fara teama ca-i va fi tulburata linistea.

  4. descriere balzaciană a interiorului odăii e fabuloasă..chiar am văzut-o cu ochii minții și așa m-am răcorit în interiorul ei..:)
    uite, am aflat și că ia albastră se află în siguranță! …cunosc așa bine „păruiala” între surori chiar dacă pe din două, nu pe din patru…miezul e același:) dar ce amintiri frumoase…..

  5. Zână, îmi pare tare rău!!!! :((((

  6. Fenomenal articolul!!!! Imi aduce aminte de copilarie si de rasnita de cafea pe care bunica mea o avea tot de la nemti… 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: