Grand Hotel

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

iun. 27 2012

Categorie: Jurnal de nacelă

21 comentarii

 

Una dintre operele lui Gustave Eiffel se află la Iași, din 1882, inaugurată cu mult înainte de Statuia Libertății sau de Turnul din Paris care azi îi poartă numele. Construcție neoclasică, Grand Hotel Traian din Iași a găzduit prințese, prinți, președinți de stat și diplomați. Aici s-au ținut banchetele Junimii, aici a funcționat Guvernul României în timpul Primului Război Mondial, aici a stat Greta Garbo, în 1934, când se afla în trecere pe aceste meleaguri…

Aici am stat și eu cu domnul Contes de Fees în timpul săptămânii noastre de miere, la sfârșitul lui septembrie 1986, când a trebuit să plec la Iași pentru înscrierea în primul meu an de facultate, la Litere…

Îmi amintesc că, simțind firea mea romantică și victoriană cu totul, a decis să facă rezervarea apartamentului nupțial, care trebuie să fi costat o mică avere chiar și în plin comunism. Nu mai știu cum m-a trecut pragul, fiindcă m-a dus de atâtea ori în brațe pe distanțe lungi, încât mi-e teamă că aș amesteca secvențe adunate în timp și nu v-aș putea-o descrie pe cea autentică… Cert este că am fost copleșită de frumusețea înteriorului de inspirație art nouveau, cu mobilier alb având intarsii aurii și decorat  cu accesorii liliachii, cu pereți capitonați în mătase soie pure de nuanța aceea de verde care poartă numele reginei Marie Antoinette.

Toată săptămâna am umblat împreună să fac actele de înscriere, vizita medicală, abonamentul la Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu”, apoi ne-am dus spre căminele studențești din Copou, unde am aflat că nu mai este nicio cameră liberă! Iașiul era un centru universitar puternic! Erau zeci de mii de studenți. Ca să pot vorbi cu soțul meu de la telefoanele din Poșta Centrală, așteptam și câte două ore…

Am ajuns cumva, nu mai știu cum, pe strada Culturii, în spatele Universității, unde o familie era notorie pentru găzduirea studentelor cuminți, măritate! Aici mai erau o fată căsătorită cu un ofițer de marină, iar alta cu un grănicer! De-a lungul facultății, grupul nostru a avut o poreclă dată de o colegă mucalită, o strașnică moldoveancă, veselă mereu! Când ne vedea, striga după noi:

-Făăă, ioti armili-ntruniti!

Așa am rămas: Grupul Armele-Ntrunite! E o poveste veche! Nu mai știu nimic despre colegele mele! Dar cu aceea care ne-a poreclit, m-am întâlnit de curând la o Olimpiadă Națională, la Iași!

Domnul Contes de Fees a rămas cu mine la deschiderea anului universitar, fiindcă pe trei octombrie era ziua mea. Împlineam 20 de ani!!! A organizat o mică cină și mi-a dăruit o brățărică din argint vietnamez, că se găsea pe atunci mult argint chinezesc sau vietnamez, brățară pe care o am și acum. Eu am avut mereu bijuterii frumoase! Sunt cunoscută pentru bijuteriile mele. Foarte multe le-am dăruit, mai ales din argint! Dar de brățărica asta și de alte câteva daruri de la el, nu m-am despărțit niciodată!

Râdem uneori serile de momentele acelea! Cum se apropia de mine începeam să plâng. Sunt momente în viața lor când bărbații nu știu ce să înțeleagă din reacțiile unei femei! Așa era atunci și Contes de Fees, care a plecat îngândurat, frustrat, nelămurit cu totul…

Îmi venea mereu să plâng, fiindcă îmi era drag și pentru că știam că urma să plece! Trecusem prin asta când am stat în sanatorii, departe de toti cei dragi! Trecusem deja prin asta când venisem în iulie la admitere. Credeam că nu se mai sfârșește odată perioada ca să pot pleca acasă, care acum, acasă însemna El, deși nu mă mutasem încă la El.

Eu am luat examenele acelea fluierând! Nu de deșteaptă ce eram! Ci pentru că scriam cu mare detașare, privindu-mi verigheta pusă pe degetul de logodnă! Dacă la prima admitere am fost stresată și încrâncenată și-am picat, acum am scris cu elanul femeii îndrăgostite!  Mă durea în bască dacă iau sau nu examenul! Eram domna Contes de Fees și restul nu mai conta pentru mine atunci!

-Hai, Fee, nu plânge! Am să vin mereu! N-ai să fii bucuroasă de câte ori am să vin!

Venea, dar nu așa de des cum mi-ar fi plăcut mie!

De la gazdă nu aveam voie să îl sun, dar puteam primi telefoane de la el! Gazda mă cronometra cât vorbesc, să nu țin telefonul ocupat prea mult! Si verifica întâi dacă vorbesc cu soțul meu sau cu altcineva!

Odată, Contes de Fees m-a sunat și mi-a spus să merg la gară că mi-a trimis ceva bunuț!

Ploua în ziua aceea cu găleata! Cu câini și cu pisici, cum zice englezul, ploaie urâtă și rece de noiembrie dinaintea zăpezii. M-am îmbrăcat frumos. Când să plec, gazda mi-a zis:

-Unde crezi că pleci îmbrăcată așa? Cine știe prin cine ți-a trimis pachetul!? Treci și te schimbă!

Gazda mea era o doamna cu o talie pe care o puteai cuprinde cu centimetrul doar dacă la cei 150 de cm, mai a adăugai o panglica de vreo 20 de cm!!!

M-a obligat să îmbrac fulgarinul ei, să mă încalț cu pantofii ei, să nu răcesc, mi-a tuflit pe cap pălăria domnului gazdă care era asemenea celor de pastori catolici și mi-a dat o umbrelă neagră, pe care când o deschideam o transformam în parașută! Am ajuns în gară! heheheh!

Contes de Fees venise el însuși, dar a vrut să îmi facă o surpriză și, cum am aflat mai târziu, ar fi vrut să mă îmbrățișeze fără martori! Să fim doar noi!

Oameni buni, nu m-a recunoscut. Am trecut de trei ori pe lângă el, crezând că se preface!!! Dacă am văzut așa, m-am proptit în fața lui cu mâinile în șolduri:

-Ce, nu-ți mai recunoști nevasta?

Oricare ar fi fost scenariul pe care și-l făcuse Contes de Fees pentru întâlnirea noastră surpriză, a murit fix atunci când a dat cu ochii de mine!!!

-Fee, arăți ca dracul!!! Ce ți-au făcut?

21 comments on “Grand Hotel”

  1. Dupa ce am trecut si eu de cateva ori pe la tine, nu asa des cum as fi vrut, iti spun la randul meu: Fee, povestile tale sunt minunate !
    Nu ma pricep la genuri literare, dar as citi pe nerasuflate cartea asta ! Va fi o carte, nu-i asa ?

    • Domnia-Ta, nu stiu ce va fi! Sper ca nu-s pe moarte!! Incerc sa ma relaxez scriind. Am avut un an greu, extenuant! Am citit scrisorile tale! Nu vreau sa alung fetele frumoase, dar daca vei dori, voi face comentarii in felul meu! Bob, am facut Literele! Cu mine nu vei sti niciodata cum stau lucrurile! cand am facut literatura si cand am scris serios!

      • Alteță,

        Comentariile Voastre mă vor bucura așa cum m-a bucurat fiecare petală a Florilor Mărului Pitic, așa cum m-a bucurat fiecare șotie a imineilor, așa cum m-a bucurat fiecare vrajă a Alteței tale.
        Cât despre curtezane, sunt doar curtezane Alteță. Prezența lor e necesară la Palat, dar stiți mai bine ca mine, noblețea se susține pe alte principii.
        Vă aștept Alteță cu un ceai de Inimioară.

        Al Vostru,
        Conte de Creion de Scris, Baron de Carandaș

  2. te transformase-n Mary Poppins. :))

  3. metamorfoza mea nu tine de basmic neaparat ci de nevoia de a fi utila celor din jur,transformanadu-ma pentru ei in ceva mult mai de ajutor:mama, sotie, profesoara…

  4. zână…povestea asta s-o continui…eu nu mă satur de voi, jur!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    cum spuneam, trebuie să scrii mai departe povestea!..cât de frumos știi să le așezi în pagină…cu sentimentele tale cu tot!!! uof!..de ce nu pot să fiu ca tine???

  5. „apoi ne-am dus spre căminele studențești din Copou, unde am aflat că nu mai este nicio cameră liberă! Iașul era un centru universitar puternic! Erau zeci de mii de studenți”…
    si eu tot asteptam sa ne spui ca te-ai intors in apartamentul nuptial de la grand hotel unde ai locuit pana la sfarsitul facultatii…
    ca o zana, mde… 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: