Gheruțele la control!

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

iun. 30 2012

Categorie: Jurnal de nacelă

15 comentarii

Ieri am avut mult de lucru cu Kiri. Nu a mâncat nimic de când a murit Dicuțul Mic și s-a așezat în poziția aceea, pe care o știu așa de bine, ” acum mor orice-ar fi!”. Perușii sunt foarte sentimentali și statornici în sentimentele lor. Dacă pierd pe cineva drag, nu supraviețuiesc! Sau cel puțin așa s-a întâmplat cu perușii mei.

Dacă am vazut că Kiri nu mai vrea să trăiască, am făcut un scurt consiliu cu Puiul de Fees și am hotărât noi de capul nostru să luăm urgent un Alt Dicuț. Ceea ce am și făcut în doi timpi și niște schimbări de treaptă de viteză! Eu am rămas cu Kiri acasă. Nu a scos niciun sunet. I-am oferit tot ce altădată i-ar fi plăcut! Nimic, nimicuț! Nici nu mișca, nici nu pișca!

Puiul de Fees se pricepe la peruși. De dragul lui l-am cumpărat pe primul Dicuț, la un 24 Ianuarie, pe când Puiul de Fees era în clasa a V-a… Plecam amândoi spre scoală, la festivitate și m-a întrebat dacă poate primi în dar de ziua Unirii un pui de peruș. Am oprit taxiul la primul pet-shop și el l-a ales pe cel mai mititel dintre toți, un perușel verde cu ochii mari cât două farfurioare.

În ziua aceea a fost mascota școlii. Nu aveam încă o colivie, dar am primit una în dar de la fosta mea colegă de biologie, care avea una în sălița cu material didactic de pe când era fetița ei mică. L-am purtat peste tot. El stătea cumințel și a așteptat cu decență să îmi termin orele. La plecare, l-am ținut în pumnul meu sub gulerul de la palton fiindcă era ger. Nu vă spun cum am ajuns eu acasă atunci cu puiul sub guler, ținut cu o mână, iar în cealaltă mână toate celelalte, plus colivia.

Cum am ajuns, Contes de Fees mi-a spus:

-Fee, asta-i o broască cu cioc!

Așa și arăta! verde-brotac, cioc proeminent și două farfurii în loc de ochi. Contes de Fees s-a dus să îi ia bobițe, iar eu m-am căznit să îl prind, că zbura de nebun prin toată casa. Între timp a sosit și Puiul de Fee acasă. Tocmai la țanc, fiindcă eram vlăguită!!! El și-a scos mașinuța cu telecomandă, s-a întins pe jos, în living și a așteptat până Dicuțul a decis să coboare la el. Eu nu știu nici azi cum s-a întâmplat, dar au fost buni prieteni și au învățat împreună să fie solidari. Dicuț se învățase cu mașinuța aceea și era purtat prin toată casa.

Ieri când l-am văzut pe Alt Dicuț, am știut că seamănă cu primul. Contes de Fees a exclamat și el:

-Fee, altă broască cu cioc?

Dar cea mai fericită a fost Kiri!!! Când l-am eliberat din cutie, i-am dat drumul direct în colivie! În primele 10 minute doar l-a privit, până a scos ăla mic primul sunet. Atunci s-a dus la el, l-a îmins cu căpșorul ei să vadă dacă mișcă. Alt Dicuț s-a speriat și a zburat din colivie!  Kiri l-a urmat! În următoarele 10 minute puiuțul cel nou a știut toate locurile de decolare și de aterizare și ascunzătorile de urgență!!! Ea l-a învățat să intre în colivie, să iasă, i-a arătat vasele cu bobițe și cu apă, apoi l-a luat la purecat!

Cum i se pare că nu mișcă, îl purecă. I-a rezolvat inclusiv gheruțele și găinățeii, că perușii mici când se trezesc sunt ca bebelușii cu pampers. Au dormit amândoi pe același cerculeț!!! Ceea ce la Kiri e de mare mirare, fiindcă ea e  ceva de genul „ce-i al tău e și-al meu, pe ce-i al meu nu pune gheara!”.

Acum gânguresc! Kiri îl spală a o mia oară pe ziua de azi! Până-n seară mă aștept să îi spună:

-Batista și gheruțele la control, Dicuț!

http://www.youtube.com/watch?v=8JodT805H4E&feature=related

15 comments on “Gheruțele la control!”

  1. […] hopelandici : Vania, filiala3, La Fee, s’ora25,  paupera, holycik… Share this:FacebookTwitterLike this:Like13 bloggers like […]

  2. Să vă trăiască amândoi ! Să vă bucurați de ei !

  3. am o prietena care are unul tot asa minunat; cand vine acasa tipa pana cand vine la el in usa (deschisa) a coliviei sa se pupe
    iar cand mananca nu pleaca de langa ea pana nu primeste portia lui de firimituri pe farfuria ei…

  4. eu am dormit la cineva într-o seară, mă rog, am avut intenţia de-a dormi, da’ m-au lăsat nişte exemplare de-astea cu gheruţe?! îţi zic io :NUUUUUU….nu cred că m-aş împăca cu ei prin preajmă, şi nici Jora mea….de exemplu, în perioada asta mă scot din sărite greierii; sunt câte unii atât de gălăgioşi…

    aoleuuuu, gata, mă opresc, că mi-e ză zic şi ceva de tei, şi de miei, şi o să par o deranjată exatraterestrăăăăă! :))

    • hehehehe!
      ai mei cantau doar dimineata!
      Dar astia doi de acum abia piuie!
      cred ca au simtit ca ai pisica si de aceea au tipat!
      n-au auzit un greiere de nu stiu cand! trimite unul la mine! hehehhe!

  5. Ce bine îmi pare! Probabil instinctul matern – sau cine ştie? Într-adevăr, peruşii de supărare pot muri şi pot face uşor infarct. Acum poţi să stai mai liniştită. Aşa frumos povesteşti că deja simţeam că şi eu mă simt mai bine.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: