În Împărăția Norilor (6, 7)

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

nov. 27 2020

Categorie: Povești cu Zâne

20 comentarii

  1. Alunele fermecate

Noriela așteptă să se îndepărteze pintenii prințului și își reluă micile îndeletniciri de lângă sertare, încercând să își potolească bătăile inimii, emoțiile năvalnice și să domolească astfel trandafiriul din obraji. Când isprăvi, se ridică și își netezi rochia și șorțul, apoi căută în buzunărel săculețul cu cele trei alune fermecate pe care le avea de la nașa sa, Zâna Zorilor. Răsuflă ușurată, simțind că mica ei comoară este la locul ei și că nu a pierdut-o de atâta umblet, muncă și zbucium de când ajunsese în Împărăția Norilor. Nu mai trecu mult timp și îi auzi pe Mai Marele Straielor și pe Marie. Aceștia sporovăiau vesel despre bal, despre curteni și despre bucuria de a-și fi îndeplinit la vreme și cu tot dichisul misiunea lor.

_Ei, Noriela, draga mea, i se adresă Șefa Spălătoreselor, ziua noastră de muncă s-a încheiat și pentru că am lucrat cu folos, darul pentru noi este că avem voie să privim din Grădinile Palatului balul princiar. Și poate vom și dansa dacă avem noroc de parteneri în Pavilionul cel Mic, mai spuse zâmbind cu înțeles spre Mai Marele Straielor.

_Vă aștept, dragile mele, mergeți să vă faceți cele mai frumoase dintre toate fetele!

După asfințitul soarelui va începe ceremonialul primirii oaspeților, apoi ne vom putea aduna și noi.

Vorbeau în timp ce coborau scara dinspre odăile prințului, apoi Mai Marele Straielor le conduse de-a lungul holului pe care veniseră, până ajunseră la careta din piațetă. Aici se despărțiră cu vorbe tandre și cu așteptarea în suflet.

Ajunsă în odăița din pod, Noriela își împrospătă hăinuțele simple, scoțându-le la aer în dreptul ferestruicii. Alte lucrușoare nu avea cu sine, iar ceea ce avea putea fi oricând transformat cu descântecul pe care îl știa de la nașa ei, Zâna Zorilor.

Își spălă părul cu o așchie din ”soponul” de rufe destinat hainelor princiare. Părul ei de aur era acum slobod și strălucea ca o zi de vară. Începu să se pieptene într-un ciob de oglindă pe care îl găsise în colțul unde era mescioara cu lighenașul și carafa din ceramică smălțuită.

Își împleti părul cunună în jurul capului și îl acoperi cât mai bine cu eșarfa cu noduri. Se îmbrăcă și așteptă cuminte semnul de plecare. În tot acest răstimp visă cu ochii deschiși la prințul Norean despre care nu știa dacă e frumos, ori nu, dar după pinteni, era convinsă că e un cavaler strașnic.

Gândul la felul intempestiv în care aproape că l-a cunoscut pe prinț îi aduse iar roșeața în obraji, iar oglinda îi arăta acum chipul ei suav cu ochii de culoarea cicorii care erau, de emoție, și mai strălucitori.

Marie bătu de trei ori în ușița camerei semn că Noriela putea coborî, iar fata, se și grăbi să îi iasă în întâmpinare. După privirea dezamăgită a Șefei Spălătoreselor, Noriela înțelese că hainele ei sunt prea ponosite pentru un bal: rochia fetei doicii, ciorapii groși de lână, pantofii scâlciați, broboada rogojină de pe cap…

Cu un zâmbet, fata îi arătă lui Marie și colierul din boabe de fasole și două brățări pe care și le așeză chiar atunci cu mare drag și zâmbi:

_Sunt gata, Marie! Oricum nu cunosc pe nimeni pe aici, așa că acest colier și brățările din boabe uscate găsesc că sunt fermecătoare.

Izbucniră amândouă în râs și porniră voioase, cu gândul că primul lucru pe care trebuie să îl faci ca să fii fericit la un bal este pur și simplu să participi.

Ajunseră iar în piațeta palatului și o luară din nou pe strada îngustă pe unde trecuseră după-amiază cu careta cu veștmintele regale. Mai Marele Veștmintelor le aștepta, mai bine spus o aștepta pe Marie și se pierdură în întunericul grădinilor imperiale.

Profitând de nesațul cu care se priveau cei doi, Noriela se îndreptă spre sala de bal, iar în dosul treptelor impunătoare de marmură găsi de cuviință să se ascundă și să rostească vraja care să o transforme în Prințesa Noriela purtând cea mai frumoasă rochie de bal pe care vreo muritoare ar fi putut vreodată să o poarte:

_Alună, alună, din comoara Zânei Zorilor

Arată-mă degrabă ca pe Prințesa Prințeselor!

Și odată și trânti de pământ aluna fermecată!

  1. Rochia de culoarea cicorii

Nici nu lovi bine caldarâmul că din alună țâșni o auroră boreală ce o cuprinse pe prințesă, învăluind-o din creștet până la tălpi. Prințesa așteptă trei secunde până se risipi frumoasă văpaie și se privi. Stupoare! Nu se petrecuse nimic, nimic, nicio vrajă! Era tot cu ciorapii de lână, cu fustoaia fetii doicii, cu pantofii scâlciați.

Cine știe, pesemne nu rostise bine vraja, o fi uitat-o, își zicea aplecându-se ca să recupereze aluna buclucașă și să încerce din nou. Dar privirea care o zărise în aplecarea intempestivă, ca o reverență, se pare că vedea cu totul altceva:

_Dați-mi voie, Alteța Voastră, să vă cuprind mâna și să vă salut cu toată condescendența, sunt prințul Norean, cel în onoarea căruia se desfășoară acest bal. Nu l-am auzit pe Maestrul de Ceremonii introducându-vă!

Ciudat e că nici Noriela nu auzea prea bine ce-i spune, nu înțelegea de ce i se adresează astfel,  nu înțelegea ce se petrece și de ce el o vede ca pe o ”Alteță Regală”. Își lăsă totuși mâna în mâna prințului și se lăsă condusă spre sala oglinzilor unde dansul era în toi, mută ca o lebădă!

Trecând de-a lungul oglinzilor, la brațul prințului vedea o zână blondă. Pe cap purta o tiară cu topaze bleu, care străluceau ca seninul cerului de vară, iar colierul ei din boabe de fasole și brățările deveniseră o înșiruire de safire fațetate în cele mai frumoase tăieturi. Rochia era de culoarea cicorii, din cea mai fină mătase țesută vreodată de vreo muritoare, cu un splendid corsaj brodat cu pietre prețioase, de cingătoarea căruia atârna un buchețel din aur alb cu flori din safire și diamante. Botforii scâlciați se transformaseră în pantofiori din mătase, cu catarame tăiate dintr-un singur safir.

Cu toată emoția, Noriela înțelese că totuși vraja se desfășurase după cum îi promisese zâna, doar că în căutarea alunei buclucașe, ea nu mai apucase să se privească. Era salvată! Vasăzică frumusețea aceea era chiar ea! Alături de prințul Norean!  Păi atunci nu-i mai rămânea decât să se lase în voia valsului în care se avântaseră.

Și abia atunci îl privi! Norean avea cea mai frumoasă pereche de ochi, cum nu mai văzuse printre pământeni, de un verde-gri, cum sunt oceanele de nori la vreme de iarnă, impunător și sigur pe sine. Purta tunica din catifea, cămașa și cingătoarea pe care le pregătise chiar Noriela. Dantelele albe ale  jaboului apretat cu miere puneau în evidență o față ca de marmură ivorie.

Fata îl privea vrăjită, dar și temătoare să nu strice vraja în vreun fel. Nu era pregătită încă să spună cum venise și de ce venise. Cavalerul cu părul cârlionțat, cu surâs cinic, care își purta țanțoș armura de argint pe deasupra tunicii bleumarin din catifea era cel mai frumos tânăr pe care-l văzuse vreodată de când se știa. Și era primul care o purta în brațele sale valsând, fără să fie vreunul dintre frații ei.

Și deodată auzi:

_Mâinile voastre, domniță, sunt cele mai gingașe pe care să le fi ținut vreodată în propriile mâini, dați-mi voie să le sărut.

În acel moment, Noriela își aminti că vraja schimba doar veștmintele, dar nu și degerăturile de pe mâinile ei care erau încă evidente, iar asta nu își putea permite. Nu acum, nu așa deodată! Nu! Și în gândul ei rosti:

Alună, alună, din comoara Zânei Zorilor,

Du-mă iute în adăpostul spălătoreselor!

Cling!

20 comments on “În Împărăția Norilor (6, 7)”

  1. Magnific, fantastic si magic se desfasoara povestea „Împaratiei Norilor”. Îmi place tare mult, infinita imaginatie, inspiratie si intuitie, caracteristica doar femeilor sensibile, feminine, îndragostite de viata naturala, originala, paradoxala, ideala, facuta de Dumnezeu atemporala si care evolueaza între cer si pamânt supravegheata de puterea Spiritului Sfânt.

    „Du-mă iute în adăpostul spălătoreselor !
    Cling !” 🙂

    Felicitari draga Contesa,,La Fée Blanche.
    Un sfârsit de saptamâna magic, binecuvântat, în bucurii si pace învesmântat, alaturi de toti cei dragi si apropiati de Sufletul tau frumos, inocent, copilaros.

  2. vresu si eu pantofiori din matase! ( of, ce repede a fugit printesa de la bal!) ♥️

  3. Cling! 😍

  4. Oooof, draga de ea! Prea repede, nu, de ce?? Bine, sunt cuminte, aştept! 🙂

  5. Iar ne-ai vrăjit cu un fragment fain ce s-a terminat prea repede. 🙂 Weekend plăcut!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: