În Împărăția Norilor (10)

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

nov. 29 2020

Categorie: Povești cu Zâne

8 comentarii

  1. Promisiunea

Noriela îl asculta printre suspine, dar nu îl privea, fiindcă tocmai făcuse un fel de mărturisire despre sorgintea ei, pe care nu o putea aprecia chiar în momentul acela dacă va fi de bine sau de rău.

_De unde ai tu, Milogule, seu de porc? Întrebă mai mult ca să nu pară nepoliticoasă, dar și ca să câștige timp.

_A căzut din tolba unui slujbaș de-al prințului și am păstrat cutia, chiar dacă nu-mi era de folos unsoarea. Ți-o dau ție, mai zise, dacă te învoiești să fii partenera mea la balul de diseară.

_Oh, nu știu ce să zic, poate că nici nu voi participa la bal, mai zise repezit Noriela, mai ales că de la balul de aseară nu mă simt prea bine.

_Chiar de nu vei participa, mâine tot vei avea nevoie de mâinile tale la spălat, iar după cum arată acum, nu cred că le vei putea folosi. Așa că ai nevoie de seul ăsta!

_Aș putea să îți ofer bănuții primiți ca simbrie. Ți-ar fi mai de folos. Pe toți ți-i dau cu dragă inimă.

_De ce, crezi că nu sunt suficient de frumușel pentru un dans la balul de la noapte? Ia privește-mă!

Și spunând asta îi desprinse brațele de pe față, apoi o sili să îl privească în timp ce el schița câțiva pași caraghioși de dans.

Noriela îl privi la început ușor jenată de cine știe ce ar fi putut descoperi văzându-l așa de aproape, apoi amuzată, fiindcă singurul lui ochi la vedere clipea a conspirația cea mai grozavă. Și fata râse. Nu-i putea spune ”ce ochi frumoși ai”, dar ochiul pe care i-l arăta era de un verde-gri splendid, ca al prințului din visul ei. Cine știe? Probabil norienii aveau toți ochii verzi…

_Te învoiești sau ba, insistă milogul persuasiv, iar ca târgul să fie și mai ușor de acceptat, așeză un genunchi în pământ.

_Da, spuse, Noriela, mai mult pentru a pune capăt scenei, ce putea fi văzută și de alți ochi. Desigur, ne vom întâlni la Pavilionul cel Mic, după asfințit, când ne vor fi deschise grădinile.

_Ce culoare veți purta, doamna mea, să știu cum îmi voi asorta ținuta.

_Nu am alte haine, știi prea bine, milogule! Acestea sunt singurele pe mi le pot permite.

_Atunci, să folosim banii din simbrie. Doamna trebuie să arate ca o prințesă la balul de diseară, mai spuse, și asta vom face imediat ce vom unge mâinile astea cu seu.

Spunând acestea o îndreptă ușor spre un gang întunecat, îi făcu semn să tacă, apoi desfăcu borcănelul cu unsoare. O invită să ia cu propriile degete cât i-ar trebui și să aplice pe răni. Noriela îi ascultă sfatul, iar rănile se închiseră miraculos.

Fata îi zâmbi recunoscătoare. Milogul făcuse un târg cinstit: îi dăduse alifia, iar acum, sub cuvânt de onoare, trebuia să își țină și ea promisiunea.

Ieșiră din întunericul străduței lăturalnice, iar milogul o invită la o dugheană potrivită rangului lor, pentru micile cumpărături.

Prințesa îl urmă curioasă, la rândul ei, să vadă cam ce ar putea purta o fată simplă la o petrecere destinată oamenilor de rând. Păși cu încredere pragul micii prăvălii în care mirosea plăcut a lavandă și a trandafir. Pe rafturi, pe tejghele și pe umerașe erau tot felul de pânzeturi croite cu dibăcie.

Chiar dacă nu erau din mătăsuri, rochiile din pânză de in păreau diafane. Alese una bleu, chiar de culoarea florii inului, cu decolteul decorat de un rujuleț din danteluță ecru. Festonul cu picouri dădea un farmec aparte rochiei și o făcea să pară festivă. Își potrivi rochia peste rochia ei veche și se întoarse spre milog. Acesta se prefăcu răvășit, iar Noriela plăti vânzătoarei rochia cu un zâmbet suav.

Ezita acum între sentimentul de încredere pe care i-l inspira milogul și sentimentul prudenței depline.

_Mi-ar plăcea să porți această eșarfă bleu, prietene, spuse deodată fata, luând-o dintr-un teanc de pe tejghea. O vom așeza în diagonală peste tunica ta și o vei purta asemenea unui cavaler autentic.

Și în timp ce spunea asta, îi potrivi milogului eșarfa, apoi îi făcu un nod elegant, așa cum le făcea uneori fraților ei, lăsând franjurile să atârne pe un șold. Îi zâmbi complice și îi mulțumi încă o dată pentru alifia miraculoasă. Se despărțiră chiar în fața prăvăliei, nu înainte de a stabili ceasul întâlnirii, apoi fiecare plecă cu gândurile și cu planurile lui.

8 comments on “În Împărăția Norilor (10)”

  1. Oooh, mă visez şi eu în rochiile alea, să ştii. Şi ce frumos plutesc! Vezi ce fac poveştile tale, Fee? 😉

    • Da, sunt adorabile, iar mie îmi plac mult rochiile de in. Numai că se calcă foarte greu. Am una bleu, care e măsura XL, că nu aveau măsura mea. Am zis, dați-o așa, nu contează! O vreau oricum. 🙂 Poveștile mele sunt o bucurie pentru mine în primul rând. 🙂 Mă bine dispun, mai ales că pot din nou să scriu.

  2. Minunat episod ! Ma simt exact ca acasa în „Împaratia Norilor”, mai cu seama ca în cea mai mare parte a vietii am trait si traiesc cu capul în nori ! 🙂
    O saptamâna minunata, binecuvântata, relaxanta, luminata de Întelepciunea elevata deasupra norilor, grijurilor si îngrijorarilor cotidiene femeiesti, firesti pamântesti ! 🙂

  3. Frumos fragment și acum. 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: