În Împărăția Norilor (11)

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

nov. 30 2020

Categorie: Contesă de Chou-Fleur, Contesă de Chou-Fleur, Povești cu Zâne

7 comentarii

  1. Zâna Zorilor

În vremea asta, Zâna Zorilor hotărî să facă o vizită intempestivă în Împărăția Norilor și să participe așa, pe nepusă masă, la a doua seară de bal oferită în onoarea prințului Norean.

Porunci pregătirea troicii de cleștar la care erau înhămați șase inorogi, luă cele de cuviință pentru o astfel de sărbătoare și câteva surprize pentru prințul Norean, dar și pentru prințesa Noriela care nu găsise de cuviință să îi trimită vești despre sine.

Așa că porni cu toată splendoarea ei trandafirie spre tărâmuri bine știute. În întâmpinarea ei, coborâră treptele palatului împăratul și împărăteasa, marii dregători, curtenii și nobilele doamne care omagiară zâna cu toate onorurile.

Singurul care ratase ceremonialul fusese chiar finul său, prințul Norean, pe care împărăteasa îl scuză spunând că este plecat cu rosturi împărătești ce nu sufereau amânare, dar că va reveni negreșit pentru balul din a doua seară.

Crăiasa Zorilor le mulțumi tuturor pentru călduroasa primire, schimbă câteva vorbe cu fiecare dintre cei întâlniți în cale, apoi se retrase la un sfat de taină cu împărăteasa, pe care nu o mai văzuse de la majoratul prințului Norean, eveniment de la care să fi trecut vreun an.

Zâna pricepu repede că împărăteasa habar nu are de sosirea Norielei în Împărăția Norilor și nu îi găsi nicio vină împărătesei, fiindcă știa prea bine că prințesa Noriela  grăbise roata timpului trăgând săgeata de aur și că apoi plecase de capul ei în lume.

După un ceai reconfortant din flori de iasomie, zâna pretinse că se simte ușor obosită de călătorie și că dorește să se retragă în apartamentele destinate oaspetelui de onoare.

Cum ajunse odaia ei, zâna pocni din degetele subțiri, se transformă într-o bătrânică tandră și se făcu nevăzută într-o clipită. Crăiesei fermecate îi plăcea să cutreiere și astfel, incognito, și să aducă puțină alinare oamenilor năpăstuiți: câteva minuni bine plasate în casele de unde rugămințile se auzeau atât de fierbinți pentru năpaste ce nu-și găseau altfel alinare, decât în chip miraculos.

Cum aceste binefaceri erau bucuria ei, zâna poposi nevăzută pe unde știa că era chemată și așteptată.

Cum cutreiera ea așa, odată văzu o fețișoară cunoscută și zâna se așeză în calea ei, luându-și chipul de bătrânică inofensivă.

Tocmai era momentul când Noriela trecea cu rochițica ei de in bleu spre casa spălătoreselor.

Bătrânica i se adresă mieros:

_Bună vreme, fata mea, dar unde zorești așa cu mirosul acesta de purcel în preajma ta?

Noriela se opri înainte să se împiedice de băbuță și făcu ochii mari de uimire. În calea ei o bătrânică vindea buchețele de floricele cum sunt cele pe care fetele și le atârnă la cingătoare pentru a mirosi frumos. Auzind bătrânica, fata își duse instinctiv mâinile la nas și, într-adevăr, părea să miroasă a coteț de porc.

_Bună vreme, bunicuțo, spuse atunci fata rușinată de-a binelea. Am rânit la cotețele regale, sunt o fată sărmană și așa îmi câștig traiul, de aceea miros a purcel.

_Vai, de te-ar vedea biată măicuța ta, drăgălașa mea. Lasă, nu-i nimic, miluiește-mă cu un bănuț și te scap eu de năpastă. Am buchețele de floricele și apă de trandafiri. Trei stropi de voi așeza în palmele tale vei mirosi mai frumos decât o grădină întreagă. Cel drag nu se va mai lepăda de tine!

Noriela știa prea bine de ce mirosea a coteț. Acum nu își dădea seama dacă milogul își râsese de ea făcând-o să miroasă a porc sau pur și simplu alifia din seu era tot ce putea să-i vindece rănile.

Cumpărase rochia pentru sine și eșarfa pentru milog de toți bănuții ei și nu-i mai rămăsese niciun sfanț pe care să i-l dea bătrânicii. În buzunar mai avea felia de pâinică unsă cu unt pe care nu mai avusese când să o mănânce, așa că în sinea ei se hotărî să i-o ofere băbuței.

_Măicuță, iartă-mă, niciun bănuț nu am, dar poate ți-ar prinde bine pâinica asta cu unt bunuț de la fermă. Nu trebuie să îmi dai nimic la schimb. Am acăsică o așchiuță de săpun și-ndată ce ajung o să mă spăl cu ea.

_Fata mea, flori în cale să îți crească, miluiește-mă cu pâinica cea cu unt, iar ție toate să-ți sporească! Ia întinde mâinile colea spre mine!

Noriela se supuse cuviincioasă și întinse palmele despre care știa sigur că s-au vindecat, iar bătrânica îi turnă în mâinile căuș licoarea fermecată. Într-adevăr mirosul floral era din cale-afară de plăcut și fata se bucură în sinea ei de o așa întâlnire providențială.

Era balul din a doua seară, iar ea avea de ținut o promisiune făcută unui milog. Când în mintea fetei se iți gândul întâlnirii cu milogul, zâna deveni mai atentă, că doar zânele știu să citească gândurile. Și odată i se înfățișară în mintea zânei toate întâmplările de când ajunsese Noriela în Împărăția Norilor.

Vasăzică așa, fata noastră avea o întâlnire cu un milog.

7 comments on “În Împărăția Norilor (11)”

  1. de-ar sti zana ca si eu o chem si o astept! ♥️

  2. Şi eu, şi eu! Ştie? 🙂

  3. Superbe personajele din „Împaratia Norilor” iar acolo, cred eu, este locul conspiratiilor la nivel înalt ! Magnifique; Merci !
    O seara magica, magnifica binecuvântata, alaturi de toti cei apropiati se Sufletul tau frumos, copilaros, draga Fée !

  4. Zâna nu-i nașa mea, dar și eu o aștept! Mi-a plăcut iar fragmentul. 😘❤️


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: