Kokoshnik

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

sept. 09 2022

Categorie: Povești cu Zâne

Lasă un comentariu

Sursa foto:

Blé Maria tiara in yellow gold, white gold, pink spinels, Mandarin garnets, colored tourmalines, and diamonds. COURTESY CHANEL FINE JEWELRY

Când am intrat în clasa I, am primit în dar de la Mioara, o prietenă de-a familiei, o tiară de plastic, albă, în forma cunoscută azi drept ”kokoshnik”. Nici nu îndrăzneam să intru pe poarta școlii fără sarafanul tradițional și fără ”tiară”, fiindcă erau obligatorii. Iar eu, care sunt Balanță și ador accesoriile, purtam cu drag tiara de la prietena mamei. Cred că am și o poză pe undeva, cu noi cele trei surori, eu și Gabriela cu tiare, a Gabrielei fiind, evident, cea mai înaltă! :)))

Doamna de franceză , de cum începea ora, la ”momentul organizatoric” întreba: 

– Coman! Où est ton ruban blanc?

Dar eu rareori o uitam acasă. Am purtat-o până în clasa a XII-a,  fiindcă erau la modă acele diademe ”kokoshnik”, dar pe atunci nu știam de rostul lor, credeam că țin de uniforma școlărească…

Cuvântul ”kokoshnik” se găsește pentru prima dată în documentele din secolul al XVI-lea și provine din cuvântul slav vechi ”kokosh” , care chiar asta înseamnă ”cocoș”. Tradiția ”kokoshnik”, ”pieptene de cocoș”, datează însă din secolul al X-lea, din vechiul oraș rus Novgorod și s-a răspândit mai întâi în regiunile nordice ale Rusiei, apoi a devenit foarte popular în toată țara, între secolele al XVI-lea și începutul secolului al XIX-lea, când diademele și tiarele aristocrației au luat formele kokoshnikului tradițional, apoi kokoshnikul a rămas în uz curent și tradițional și printre cei mai puțin înstăriți, la ocazii speciale.

Când m-am căsătorit cu domnul conte, am purtat, de asemenea, o tiară kokoshnik, cu flori de măr și cristale… 🙂

Treptat, creatorii au introdus kokoshnikul în restul țărilor europene. Stilul era clar: rochia de mireasă a Mariei de Teck , viitoarea regină consort a Regatului Unit, din 1893, și tiara ”kokoshnik a prințesei Alexandra de Wales. Regina își dorise diadema rusească, așa cum văzuse la sora ei, Maria Feodorovna, țarina Rusiei. La moartea Reginei Alexandra, tiara i-a revenit nororii sale, Regina Maria, care i-a transmis-o, la rândul ei, Reginei Elisabeta a II-a, în 1953.

Chiar Regina Maria a României  purta adesea o diademă special creată pentru ea de Cartier în forma unui kokoshnik rusesc pentru portretul ei din 1924. 

Moartea Reginei Elisabeta a II-a mi-a amintit de vremurile de demult. Victoriană în atitudini, felul de a fi al reginei mi-a fost pe plac, fiindcă eu însămi am fost o admiratoare a normelor de conduită din acele vremuri, cunoscute mie mai ales prin romanele lui Jane Austen, ori Daphne du Maurier.

Coafura frumos pieptănată, fruntea eliberată, strălucirea feței și dragostea de a învăța. Așa am crescut noi, admirând fetele de dinaintea noastră, regine, ori simple femei, mame, bunici, străbunici…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: