Ostara, nu mai fi supărată!

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

apr. 27 2023

Primăvara aceasta capricioasă m-a ținut mai mult în casă, fiindcă mi-a fost tot timpul frig, am fost posomorâtă și parcă nimeni și nimic nu-mi intrau în voie.

Am pregătit sărbătorile cu tot fastul, am vopsit cele mai frumoase ouă, dar, de atâta treabă, nu am mai apucat să termin și broderia cu Peter Iepurașul pentru nepoțelul meu, Cezar.

Cum frigul nu se lăsa dus, mi-am amintit de mica mea broderie victoriană, și cum nu aveam ceva mai bun de făcut, am zorit lucrul…

Deși îmi propusesem să-l brodez pe Iepurașul Peter, îmi tot ieșea o frumoasă prințesă a iepurilor și mă miram și eu de mine câte detalii puteam inventa…

De la o vreme, mi-am luat gândurile la puricat să înțeleg care este tâlcul acestei istorii.
Rememorând, mi-am amintit de o povestioară a Fraților Grimm, din ”Mitologia Germană”, care evocă o zână fabuloasă, a Zorilor (a Estului/ Oester), Ostara.

În negura vremurilor, spun Frații Grimm, Ostara era adesea văzută aducând primăvara pe câmpuri, în păduri și în mlaștini. Oamenii priveau cu uimire cum, în urma Ostarei, pe pământ și în cer, totul se trezea la viață. În timp ce mergea zâna, primii muguri tăiau rămășițele zăpezii care se topea și salutau soarele blând; când plutea Ostara, primele flori înfloreau și aerul devenea tot mai moale și mai proaspăt. Alături de zână, zbura o pasăre albă, grațioasă și veselă. Cântecul ei chema păsările de primăvară din îndepărtatul Sud, astfel încât ele să se întoarcă în ținuturile din Nord și să aducă cu sine briza oceanului.

Trecera Ostarei înflăcăra inimile tinerilor, iar ei, recunoscători, au vrut să-i mulțumească într-un mod potrivit pentru ea.
Așa că s-au gândit să îi dăruiască iepuri, fiindcă blănița lor o putea proteja de frigurile iernii.
Într-adevăr, toată iarna, Ostara dormea, pentru că nu putea îndura atingerea zăpezii. De atunci, Iepurii o strigau în fiecare an pe Ostara să o trezească și dansau până când zâna se trezea.

An de an, Ostara s-a trezit, așa, în timpul dansului iepurelui; an de an drăgălașa ei pasăre, grațioasa prietenă, a urmărit acest dans al iepurilor și uneori a dorit să li se alăture.
Dar într-un an, cunoscut doar în cântec ca „Anul iepurelui”, a venit marea schimbare.
În acel an, a apărut un iepure frumos ca un prinț, care batjocorea și vulpile cu istețimea sa și care sfida și șoimii cu puterea sa.
Prințul Iepure nu și-a luat ochii de la dulcea pasăre a Ostarei, atât de grațioasă și de frumoasă era.
În primăvara aceea, Prințul Iepure a dansat cu focul pe care Freya îl dă îndrăgostiților și cu furia pe care Odin o manfesta față de condamnați.

A fost dansul dansurilor, un dans al dragostei cu care a vrăjit-o pe frumoasa pasăre. În timp ce Ostara râdea, incapabilă să se mai stăpânească, pasărea a zburat de pe umărul Ostarei la podea și, maiestuos, cu toată grația ei cu pene, în foșnet de aripi de mătase, a dansat cu pretendentul său. Au dansat așa, sălbatic, ca într-un cerc luminat de focul Freyei.

Deodată, nemaizâmbind, Ostara și-a privit mustrător prietena ce dansa cu prințul ei blănos. Era limpede că pasărea își dăduse inima acestui prinț-iepure. Înaintând spre cerc, Ostara a oprit dansatorii dintr-o privire. Iepurii tremurau în fața privirii zeiței, dar prințul a sfidat-o fără teamă, înrădăcinat în dragostea lui pentru pasărea albă lângă el.

Înțelegând gestul, Ostara a zâmbit încet, iar pasărea i s-a înclinat adânc într-o reverență, apoi i-a cântat un cântec de dragoste despre prietenia lor atât de veche, dar și despre dragostea unei femei pentru bărbatul ales, o iubire care își găsise locul în eternitate.
Auzind cântecul, inima Ostarei s-a înduioșat. Ea a îngenuncheat și a sărutat perechea, iar când s-a ridicat din nou, pasărea devenise un iepure strălucitor în mijlocul unui morman de pene moi.

Apoi Ostara a plecat, iar Prințul Iepure și-a luat noua dragoste în vizuina din împărăția sa.
În anul următor, iepurașii au început să danseze din nou, ca să o trezească pe Ostara, dar, ca o consecință a tulburătorului eveniment din primăvara trecută, Ostara s-a trezit tristă. Mergea singură în lume și tristețea ei nu mai readucea nimic viață, căci inima ei era cătrănită.

Oamenii se îngrijorară, pentru că primăvara nu mai venea și nu înțelegeau ce se petrece. Frigul pusese stăpânire pe lume, iar capriciile vremii făceau ravagii. Când nu mai știuau ce să facă, întruniră sfatul femeilor înțelepte. Acestea i-au îndemnat să privească iepurii, pentru că ei dețin secretul îngrozitoare primăveri.

Astfel, cei mai rapizi și cei mai buni vânători au cutreierat pământul, nu pentru a ucide, ci pentru a găsi secretul acestei grozăvii nemaipomenite.

Când Ostara însăși ajunse în ținuturile celebrului iepure-prinț și al păsării ei pierdute, a văzut toți iepurii dansând în cerc, iar în centru, doi iepuri stăteau în fața unei movile de pene.
Ostara s-a apropiat, iar iepurașii dansatori s-au despărțit, înclinându-se în fața ei.

Zâna s-a uitat cu tristețe la fosta ei companioană devenită iepuroaică; depărtându-se puțin, perechea arătă Ostarei secretul pe care îl ascundea. În interiorul cuibului cu pene era o duzină de ouă, iar într-unul dintre ele clocea un iepuraș prețios.

Privindu-l, inima Ostarei s-a topit ca zăpadă, iar ea a început să râdă, ducând acest „pui” mic la obraz. Apoi, a făcut un pas fericit printre iepuri, dansând alături de ei.

În timp ce Zâna dansa, a izbucnit primăvara, câmpul s-a acoperit de flori, copacii au crescut din nou și au înflorit, iar cerul fu plin de cântecele păsărilor, venite, în sfarșit înapoi.

Se spune că de atunci, la sărbători, iepurașii aduc pruncilor oușoare colorate, iar primăvara își intră în drepturi…

Această primivară e tare mohorâtă.

Am impresia că aceasta e primăvara în care Ostara și-a pierdut prietena dragă… Eu i-am cusut un portret, cu speranța că și astfel vremea bună va veni. Am adus și aici pe blog mica mea broderie victoriană, deși nu am terminat lucrul, pentru a grăbi venirea timpurilor frumoase!
Hai, Ostară, nu mai fi supărată! Prietena ta e pe mâini bune!