Leapșa cu 11 de la Colorbliss

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

nov. 28 2012

Categorie: Jurnal de nacelă

9 comentarii

Dragă Colorbliss,

Iartă-mă că am întârziat atât de mult! Am preluat leapșa ta și încerc unele răspunsuri.

1. Dacă un prieten şi o cunoştinţă fac aceeaşi tâmpenie simultan (ceva care să te afecteze în mod direct), pe care dintre cei doi te superi mai tare?

Mă supăr pe acela care se pretinde prieten. Presupun că un prieten adevărat nu ar face așa ceva.

2. Cât de mult menajezi oamenii? (Spui ce gândeşti cu riscul de a le provoca altora disconfort sau te abţii?)

Adevărul e relativ! Mă feresc, în general, de a crea disconfort celor din jur. Spun ceea ce gândesc, dar cu precauție.
3. Câte lucruri ai făcut azi pentru că ai vrut şi nu pentru că a trebuit?

Foarte multe dintre activitățile de peste zi le fac pentru că trebuie. Mă duc la școală, fiindcă e locul meu de muncă, predau, pentru că mi-am prestabilit o planificare calendaristică… Dar totdeauna echilibrez balanța, făcând și ceea ce îmi place, altfel nu aș rezista. E felul meu de a rămâne în formă.

4. Mai ţii legătura cu prima persoană pe care ai considerat-o un ,,prieten”?

Nu chiar cu aceia din frageda pruncie, pentru că viața ne-a aruncat pe diverse coordonate, dar am păstrat legătura cu foarte mulți.
5. Ce-ţi doreai să te faci când vei fi mare? Ce-ţi doreşti acum?

Mi-am dorit să fiu învățătoare, apoi profesoară, fiindcă mi-au fost dragi profesoarele de română din gimnaziu și din liceu!  Tata s-a împotrivit grozav de tare. El ar fi vrut să mă înscriu la Drept, nu la Litere!
6. Care e acel lucru din viaţa ta, la ora actuală, care te motivează şi te face să zâmbeşti?

Există! Nu îl pot numi! E un mic secret!

7. Există vreo melodie, vreo carte sau vreun film care să îţi fi schimbat semnificativ modul de a gândi sau de a aborda anumite aspecte din realitatea imediată?

Da, romanele victoriene, unele filme… Aici e o listă lungă!

8. Dacă ştii să găteşti, cine te-a învăţat/cum ai învăţat?

Am învățat din mers câte ceva, dar cel mai bine m-am învățat eu singură! De obicei, inventez ce cred că mi-ar plăcea!
9. Cum este, în viziunea ta, un om ciudat? (caracteristici, comportamente, trăsături, atitudini, aspecte care te determină să pui această etichetă)

Nu pun etichete!
10. Îţi plac sau nu regionalismele?

Regionalismele sunt utile în măsura în care scrii un roman sau o nuvelă și vrei să conferi textului culoare locală. Regionalismele sunt binevenite, dacă mergi în vizită în anumite zone și vrei să le faci pe plac localnicilor sau gazdelor de-a lungul sejurului, dar a le folosi exagerat e dezagreabil. Constat că e o modă!

11. Bungee jumping?

Never-ever! hahahahah!

Cine dorește să preia leapșa e liber să o facă!

9 comments on “Leapșa cu 11 de la Colorbliss”

  1. Spune în gând, de trei ori, rugăciunea asta (e scurtă) : „Dă Doamne să nu s-apuce ariciosul să comenteze ce-i trece-acum prin cap !” … 😀 😀 😀

  2. Păi mă gândeam că şi eu ar trebui să-mi schimb „semnificativ modul de a gândi sau de a aborda anumite aspecte din realitatea imediată” plecând de la epoca cruciadelor sau măcar perioada inchiziţiei dar, înainte de asta trebuie să-mi pun mobilul la încărcat şi să aştept să îşi rezolve ăştia de la Google problemele că văd c-au fost hăckuiţi aşa cu noaptea-n cap. 😀

    • Ooo, Dane! Dă cu praștia în ei!
      Am o poezie pentru asta!

      Arhimede şi soldatul – Radu Stanca

      Să nu te-atingi de cercurile mele,
      Ostaş viclean ! Şi nici să nu te-nşele
      Asemănarea lor cu arcul tău.
      Sunt simple jucării şi nu fac rău.

      Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
      În rotunjimea lor stă actul sacru,
      Care-mplineşte sânul, mingea, vasul.
      Şi-aceasta nu-i o lance, e compasul …

      Apropie-te mai bine cu sfială,
      În rotunjimea lor nu e greşeală.
      Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură
      Esenţa lor e tot idee pură.

      Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,
      Le vezi stârnind un lac de odaliscă,
      În fumuri moi se leagănă agale,
      Pe scoici şi melci desfăşură spirale.

      Cerescul cerb le poartă sus în coarne.
      Sunt ochiul lui atent când el adoarme.
      În forma lor tot cosmosul încape.
      Priveşte-le, nebunule, de-aproape !

      Zadarnic te-nvârteşti pe lângă poartă ;
      Cât timp problema mea rămâne moartă,
      Cât mă frământ să-i aflu dezlegarea
      Nu-ţi părăsesc, fii sigur, închisoarea.

      Căci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele,
      Înconjurat de cercurile mele,
      Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber
      Cât timp le am pe ele, eu sunt liber !

  3. Iti multumesc, draga zana 😛 Eu am rabdare, unele curiozitati imi raman valabile pe perioade mai lungi de timp. Si cred ca fiecare lucru are timpul sau.
    Cel mai mult, imi place raspunsul la intrebarea 9! Nu raspunsul in sine, cat atitudinea din spatele lui 🙂


Lasă un comentariu