By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

apr. 26 2012

Categorie: Scriitorii vechi și noi

20 comentarii

Arthur Conan Doyle

O lume dispărută

Despre autor şi opera sa

Prozatorul englez Arthur Conan Doyle (1859-1930) a studiat medi­cina la Edinburgh şi a devenit doctor în 1880. A fost medic în Marina Regală, fapt ce i-a prilejuit numeroase călătorii pe mare şi participarea la războiul anglo-bur. A luat parte şi la Primul Război Mondial.

A debutat în literatură la vârsta de 28 de ani.

Celebritatea îi este adusă de popularul personaj Sherlock Holmes, prototip al flegmaticului detectiv englez, figura centrală a mai multora din nuvelele şi romanele sale poliţiste: Aventurile lui Sherlock Holmes (1891 – 1892); Memoriile lui Sherlock Holmes (1892 – 1893); Întoarcerea lui Sherlock Holmes (1903 – 1904); Agenda lui Sherlock Holmes (1927); Câinele din Baskerville (1902);

Despre O lume dispărută (1912) – lucrare clasică în literatura ştiinţifico-fantastică – s-a spus că are un model nu mai puţin notoriu, şi anume O călătorie spre centrul pământului de Jules Verne. În ambele romane schema epică propune confruntarea dintre două lumi, aflate la distanţă de mii de ani în timp, dar vecine în spaţiu.

Conţinutul

Expoziţia romanului ni-l prezintă pe tânărul jurnalist E. D. Malone în vizită la frumoasa Gladys, de care se simte îndrăgostit iremediabil. Fermecat de privirea pătrunzătoare, de frumuseţea şi de sufletul fetei, Ned (cum îl alintă ea) îi mărturiseşte puternica iubire. Deşi nu este surprinsă de sentimentele lui, Gladys îl descurajează, spunându-i că ea visează un bărbat-erou pe care nu l-a întâlnit încă. Acest refuz se înscrie în atmosfera sfârşitului veacului al XIX-lea din Regat şi din Europa, când era moda pionieratului, a descoperirilor, a cuceririlor…

Rănit în amorul propriu, E D. Malone se vede în situaţia de a fruc­tifica orice ocazie care l-ar putea transforma în erou, indiferent de riscuri şi de consecinţe. Are energia şi entuziasmul celor de 23 de ani ai săi.

Ocazia se iveşte pe neaşteptate şi constituie intriga romanului. Ned află că excentricul profesor Challenger a făcut unele descoperiri în jungla amazoniană despre o lume considerată dispărută, cea a dinozaurilor şi a pterodactililor, şi că întreaga comunitate ştiinţifică l-a declarat pe profesor şarlatan, impostor şi dezaxat. Din aceste motive, profesorul s-a retras în locuinţa sa şi refuză să mai discute cu cineva pe această temă. Malone obţine de la profesor promisiunea de a înfrunta opinia ştiinţifică şi de a organiza – profesorul – o expediţie temerară în jungla amazoniană, de unde să aducă dovezile de necontestat ale descoperirilor sale.

Comunitatea ştiinţifică este de acord cu expediţia, şi din echipa profesorului vor face parte ziaristul Malone, lordul Roxton şi profesorul Summerlee.

Lordul Roxton este un bărbat temerar cu reputaţie de explorator, care în tinereţe mai fusese în Amazon şi luptase contra negoţului cu sclavi. Este înalt, cu alură de sportiv, suplu, dar şi cu ochii „ciudaţi şi dominatori“.

Summerlee este un bătrân profesor de anatomie comparată, înalt, subţire şi acru, cu o înfăţişare ofilită de teolog. Societatea academică l-a desemnat ca participant la expediţie pentru a controla, verifica şi adeveri descoperirile făcute de Challenger.

E. D. Malone este desemnat de public ca participant şi are obligaţia ca în calitate de reporter la „Daily Gazette“, să scrie reportaje şi să fie un martor imparţial.

Desfăşurarea acţiunii este o odisee modernă din care nu lipsesc primejdiile de moarte, urmăririle cu sufletul la gură, răpirile, dispariţiile şi nici frumoasele lecţii de botanică, zoologie şi paleontologie.

Expediţionarii se îmbarcă pe „Esmeralda“ şi în ziua de 2 august, când coboară de la bordul corăbiei, îşi spun că au rupt cea din urmă verigă ce îi leagă de lumea de afară.

În următoarele capitole naraţiunea trece la persoana I şi este conver­tită în reportaje – epistole pe care le pregăteşte Malone pentru ziarul său. Cititorul şi cititorii ziarului „Daily Gazette“ pătrund în incredibila lume dispărută prin ochii când uimiţi, când înfricoşaţi, când entuziasmaţi ai tânărului jurnalist.

În calea eroilor apar obstacole ce par insurmontabile: podişul de bazalt, prăpastia ce separă lumea cunoscută de lumea dinozaurilor, întâl­nirea cu prima harpie (pterodactil), întâmplare ce aduce cu sine scuzele solemne ale profesorului Summerlee faţă de profesorul Challenger. Mlaştina Jaracara va rămâne tuturor în minte drept patria şarpelui Jaracara – cel mai veninos din America de Sud – dar şi a pterodactililor. Expediţionarii sunt ameninţaţi din toate părţile de uriaşele făpturi ale Jurasicului: megalosauri, alosauri, plesiosauri… Vegetaţia este şi ea specifică acelei ere. Pădurile sunt alcătuite din ferigi uriaşe, trestii gigantice, specii necunoscute de conifere şi cicadee. Peisajul şi fauna sunt comparate cu cele şapte cercuri ale infernului lui Dante. Membrii expe­diţiei au de înfruntat, de asemenea, natura umană: trădarea, minciuna, neîncrederea, laşitatea, teama.

Punctul culminant este atins când temerarii eroi observă lacul misterios unde lumea cunoscută doar din atlase trăieşte nestingherită. Onoarea de a da nume lacului îi revine lui Ned, care l-a descoperit de fapt, iar acesta îl numeşte „Lacul Gladys“. Eroii trec prin pădurea groazei şi înfruntă periculoşii oameni-maimuţă.

Deznodământul este, de asemenea, o lecţie. Profesorul Challenger îşi reabilitează reputaţia ştiinţifică prin triumful expediţiei. Lordul Roxton îşi dovedeşte încă o dată calitatea de erou neînfricat, gata de a porni spre oriunde şi oricând în căutarea adevărului. În urma expediţiei, figura profesorului Summerlee este mai ascetică, iar banii primiţi de la lordul Roxton îi oferă posibilitatea de a-şi deschide un muzeu particular.

E. D. Malone va pierde o iubită, dar experienţa trăită îl va schimba într-un bărbat, un erou asemenea marilor descoperitori ai vremii.

Eroul

E. D. Malone este un tânăr de 23 de ani, reporter la „Daily Gazette“, care are tot ce îşi poate dori un bărbat: tinereţe, sănătate, putere, educaţie, energie. Din păcate nu este un erou, şi acest reproş al iubitei îl face să constate că-i doar o „rotiţă“ în angrenajul ziarului unde lucra. Numai atunci când un bărbat păşeşte în viaţă cu credinţa că în jurul lui nu lipsesc ocaziile de a deveni erou, şi în inima lui se naşte dorinţa aprigă de a se folosi de una din ele, numai atunci el rupe mersul banal al vieţii, ca să intre în ţinutul misterios, dar minunat, unde îl aşteaptă marea aventură şi marea răsplată.

E. D. Malone nu este un personaj idealizat. Este un om obişnuit, cu slăbiciuni şi defecte, dar înzestrat cu înalte calităţi morale, un tip credibil, pe care ni-l putem imagina în jurul nostru şi care îşi pune strălucit în valoare aptitudinile în momente de mare cumpănă, de încleştare eroică „cu o lume ostilă, neprimitoare“. Ned se apropie de pionierii ştiinţei şi ai cunoaşterii din lumea reală: Amundsen şi Scott, descoperitorii Polului Sud, Livingston sau Stanley, căutători ai izvoarelor Nilului, Umberto Nobile, rătăcitorul deasupra gheţurilor Arcticii.

Note pe marginea unui text

„În ce mă priveşte, nimic din ce vedeam pe mal nu mi se părea mai neasemuit ca întinderea de apă din faţa noastră. Numărul mare de oameni  ca şi zgomotul pe care îl făceau speriaseră toate vieţuitoarele, afară de câţiva pterodactili care pluteau în cerc pe deasupra capetelor noastre nădăjduind fără îndoială să înşface resturile de mâncare. În jurul taberei totul era liniştit, dar nu se întâmpla acelaşi lucru cu apele lacului central, colorat în trandafiriu de razele amurgului. Ele fierbeau, frămân­tate de o viaţă ciudată. Spinări lungi de culoarea ardeziei, aripi înalte şi zimţuite, se iveau din spuma argintie, ca să se cufunde din nou în adâncuri. Pe bancurile de nisip din depărtare se vedeau ici şi colo vietăţi târâtoare, bizare, broaşte ţestoase uriaşe, saurieni de forme neobişnuite, precum şi o lighioană turtită, asemeni unei lungi curele împletite, neagră şi unsuroasă care cobora spre lac cu mişcări unduitoare. Ici şi colo, câte un şarpe îşi înălţa capul pe neaşteptate, despărţind apa, care îl împodo­bea cu un colier de spumă iar în urmă i se formau cercuri concentrice în timp ce el înainta lunecând pe valuri cu mişcări graţioase, ca mişcările unui gât de lebădă. Una dintre aceste vietăţi s-a ridicat pe un banc de nisip, la câteva sute de yarzi şi i-am văzut bine trupul uriaş, în chip de butoi, prevăzut cu aripioare de-a lungul gâtului de şarpe.

– Un plesiosaur! Un plesiosaur de apă dulce! a strigat Summerlee. Am trăit să văd şi minunea asta! Suntem fără îndoială, dragul meu Challanger, cei mai norocoşi dintre toţi zoologii care au trăit de la facerea lumii, până azi!“

Textul propus spre comentare face parte din capitolul al XIV-lea – „Adevăratele cuceriri“ şi este un tablou în proză care dezvăluie „lumea dispărută“, o lume preistorică a dinozaurilor tereştri, acvatici sau aerieni. Credibilitatea celor descrise este dată de acumularea elementelor şi de prezentarea acestora treptat, pe măsură ce le descoperă ochiul privitorului: malul lacului vulcanic, văzduhul traversat de pterodactili, lacul central, bancurile de nisip, populate de o faună demult dispărută. Epitetele cromatice şi calificative relevă forme, linii, culori: apele lacului colorate în trandafiriu, „spinări de culoarea ardeziei“, „spumă argintie“, „lighioana neagră“, „aripi înalte şi zimţuite“, „colier de spumă“.

Permanentizarea acestei lumi este dată de folosirea verbelor la imperfect, iar simultaneitatea acţiunilor, dinamica tabloului sunt îndepli­nite prin folosirea gerunziilor. Imaginile artistice sunt prezentate alternant: motrice, vizuale, tactile. Tabloul este prezentat gradat, de la simpla contemplare la strigătul de uimire şi de admiraţie al privitorilor.

Prin ochii ziaristului E. D. Malone, care promisese „reportaje fulminante“, cititorul modern vine în contact cu senzaţionalul.

Alte sugestii de lectură

O lume dispărută este un roman care se citeşte pe nerăsuflate, deoarece fiecare din cele 16 capitole este conceput după tehnica foiletonu­lui, incitând mereu curiozitatea cititorului. Titlurile sunt semnificative: „În jurul nostru nu lipsesc ocaziile de a deveni erou“, „Încearcă-ţi norocul cu profesorul Challenger!“, „Am fost biciul lui Dumnezeu“, „Da, mâine vom dispărea în necunoscut“ etc. Capitolele sunt precedate de un „Cuvânt înainte“, pus pe seama lui E. D. Malone cu scopul de a crea impresia de autenticitate a faptelor narate.

„Lumea dispărută“ a lui Conan Doyle este imaginată din punct de vedere literar, dar abundenţa detaliilor ştiinţifice şi existenţa unui fantastic logic creează impresia că în anumite limite, strict condiţionate ştiinţific, această lume poate exista. Asistăm, ca în basme, la o convenţie artistică între narator şi cititor, convenţie acceptată de acesta din urmă tocmai datorită firescului „certitudinilor“ care stau la baza conflictului ştiinţific. Lucrarea nu are nimic miraculos sau supranatural, iar evenimentele narate de Malone sunt „reale“ pentru că nu au nimic incredibil sau iraţional.

Eroii sunt acei pionieri ai ştiinţei care se ghidează după îndemnul „nu crede fără a cerceta“.

În plan simbolic, romanul O lume dispărută este drumul de la ipoteză la configurarea ştiinţifică, pe baza cercetării ipotezei.

Mesajul cărţii este acesta: atingerea unui ideal nu este o poartă de care să te loveşti, ci o poartă care se deschide spre un alt ideal, confirmat de dorinţa lui Roxton de a porni alături de Malone într-o nouă expediţie.