În Țara Spiridușilor…

By: La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur

feb. 16 2013

Categorie: Aiurore de Cayllus de pe Muntele Cheiță, Povești cu Zâne

38 comentarii

În Țara Spiridușilor…

Într-o bună seară, am zărit pe glaful ferestrei mele o lumină plăpândă, clipind intermitent, într-un echilibru perfect. M-am apropiat tiptil, pentru că nu știam dacă e un pericol sau o binecuvântare. Apropierea a făcut  să îmi sune vremelnic în urechi o muzică însolită, cântată la un instrument necunoscut mie. Muzica era totuși blândă, ca dintr-un buzunar căptușit cu mătase, ceea ce mi-a anulat pe dată teama. Dintr-un salt, am și fost la geam!

Chiar dacă nu vă vine a crede – cum de altfel nici mie nu mi-a venit să cred – la geamul meu, fix în colțul din stânga jos al pervazului, o mogâldeață de o șchioapă cânta la armonică – am aflat mult mai târziu că era armonică acel acordeon mic, frumos ornamentat cu nestemate.

Dar cânta, nu glumea!

De la ornamentele acordeonului privirea mi-a fugit spre amuzanta și neobișnuita lui căciuliță șifonată, lungă și albastră (da, știu că această înșiruire pare dintre cele desprinse din anecdotele cu vulturi, cum ar fi aceasta: erau odată trei vulturi; unul era alb, unul era negru și unul era să cadă…)

Da! Se uita și el cam chiorâș la mine, măsurându-mă din cap până în picioare. Avea o barbă mare, mare, stufoasă și albă, zburlită ca un anotimp ce nu mai vrea să treacă, zburlită de parcă o răvășise furtuna meteoritului trecut ieri pe lângă noi, dar scoțând bine în evidență tunica turcoaz, boțită rău, făcută – după cum am aflat mai târziu – din singura bucată de hârtie onorabilă care mai rămăsese din manualul de română de clasa a VI-a, ce fusese împrumutat unui neisprăvit, care făcuse toată cartea ferfeniță…

Acest fapt l-am aflat atunci când l-am întrebat de nasul lui mare și roșu… Mi-a spus că îl are așa, fiindcă a plâns muuult de tot când a văzut manualul distrus…

Pantalonii lui maro-roșcat se asortau perfect cu ghetuțele lui maro-lucioase, cu talpă neagră și cu crampoane. E și alpinist în timpul liber… Escaladează Muntele Cheiță din Țara Spiridușilor. Zice că acolo se întâlnește adesea cu Spiridușul cel Rău, numit astfel deoarece nu se arată decât copiilor leneși, care nu citesc sau care rup cărți. Pe aceștia îi sperie arătându-le personajele mai urâte și mai haine…

Ete, na! Mi-am zis eu, Muntele Cheiță…

Mi-a promis că dacă sunt cuminte, îndată ce se va face dimineață, mă va lua și pe mine în expediție. Eu sunt foarte exigentă! Temerară nu am fost de când mă știu, așa că m-am lăsat ademenită în acestă aventură, cu gând să mai scap de blazare

Ce să vezi? Credeam că toți spiridușii cântă la armonică… Eram încrezătoare că nu voi avea nicio surpriză… Când colo, m-am întâlnit cu spiriduși care cântau la vioară, la flaut, la mandolină, la ghitară și  la tobe… Ha! Ha! Ha! Cel de la tobe era de groaza lumii, într-un continuu balans, când pe un picior, când pe celălalt… Vasăzică ăsta era Muntele Cheiță din Țara Spiridușilor…  Mă uitam ca orbită de soare mult, să îmi descopăr camaradul de expediție. Deodată l-am zărit pe proaspătul meu prieten stând de vorbă cu un spiriduș care cânta la triunghi. Mi-a făcut cu ochiul, semn că mă puteam apropia liniștită. Când am ajuns lângă ei, mi l-a prezentat scurt pe celălalt:” El este Spiridușul cel Rău.” La aceste cuvinte, celălalt a sărit ca mușcat de șarpe și s-a răstit pițigăiat:”Ba, tu ești Spiridușul cel Rău!” Eram nedumerită. Mi-era teamă să nu se încaiere… Mai aveam puțin și leșinam, când i-am auzit izbucnind în râs! Apoi m-au luat fiecare de căte o mână și am pornit . Pe drum mi-au făcut o confesiune:

-Dragă Fee, noi te iubim rău de tot, prichinduțo! Niciodată nu o să ne treacă dragul de tine! Să le spui copiilor că nu există Spiridușul cel Rău! Numai cine nu învață va crede în existența lui… Privește-ne! Care dintre noi doi îți pare cel Rău?

Text scris pentru Duzina de cuvinte.

echilibru, buzunar, vremelnic, nestemate, desprinse, anotimp, cheita, dimineata, exigenta, blazare, balans, soare.

38 comments on “În Țara Spiridușilor…”

  1. […] Scorpio abisuri Vero spusesinespuse Max Carmen DJ La Fee […]

  2. Eu cred că m-am întâlnit cu Spiriduşul cel rău într-un vis, odată, am adormit fără să-mi fi făcut tema la matematică… M-am trezit speriată foarte devreme dimineaţa, eu cea pe care mama se chinuia cu greu s-o trezească şi mi-am început tema… Dar după ce-am terminat-o m-am mirat că nu se aud zgomote, mişcare în casă – m-am furişat tiptil şi toţi ai casei dormeau. Am trezit-o pe mama, crezând că nu a auzit ceasul – iar mama deschizând ochii încetişor mi-a zis – e duminică azi, du-te culcă-te! Aş fi meritat ca după ce m-am culcat la loc să-l fi visat şi pe ceilalţi spiriduşi şi să văd Muntele de Cheiţă 🙂

  3. Daaaa! Prichinduţ micuţ-drăguţ. 🙂
    Da ştii ceva? Nasul cela poate fi roşu-roşu ca creasta lu’ cocoşu de la licoarea gurghiulie veselie să tot fie. 😀

  4. cine nu are nevoie de poveştile pe care le ţeşi tu, zână? poveşti nu de adormit ci de trezit sufletele de copii din noi! 🙂

  5. o sa citesc povestea nepotilor mei 🙂 merci!

    • (¯`*•.¸,¤°´”`°¤,¸.•*´¯)
      …………¸,¤°´”` °•.¸O¸.•°´’`°¤,¸
      …|¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯ ‘•.•”¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯l
      …|.~ ✽❀ ~ Duzina (•❤•) fericita! ~ ✽❀ ~
      …|_______________.•.’______________|
      ………..*´’`° ¤¸¸.•’´O`’•.¸¸¤°´’`*
      …………(_¸.•*´’`°Echilibru¤¸”¸¤´’`*•.¸ _)

  6. Frumoasa poveste! Lumea copilariei incape intotdeauna intr-o poveste. Daca si oamenii mari ar putea sa nu uite ca viata este doar o poveste, tine de noi sa fie frumoasa.

  7. Eu nu-s spiriduș, n-am fost pe Muntele Cheiță, dar te iubesc la fel de mult. 😛

  8. […] 12 cuvinte au scris si: psi, vero, tibi, anacondele, carmen pricop, dictatura justitiei, scorpio, La Fee, […]

  9. Minunată poveste, zână! sper ca ai câteva poze din expediție că tare sunt curioasă cum arată Muntele Cheiță și piticii cântăreți.

  10. Minunată poveste! Sper că vom mai afla şi altele, despre expediţia pe muntele Cheiţă! 🙂

  11. […] pricop, anacondele, altcersenin, cita, Mitzaa, abisuri, Vero, Max, Dictatura Justitiei, tibi 2, La Fee, roxana, Some Words, […]

  12. Pe muntele Cheiţă e o întreagă orchestră… sigur mi-ar plăcea acolo. N-ai aruncat firmituri de pâine pe drum? Poate nimeresc şi eu cărarea. 🙂

  13. Da… o nouă aventură, cu spiriduși veseli ca tine! 🙂

  14. O poveste dragastoasa de care m-am indragostit 🙂

    • Gorgeous ♥♡♥♡
      ┊  ┊  ┊  ┊
      ┊  ┊  ┊  ★
      ┊  ┊  ☆
      ┊  ★
      ☆La Fee Blanche★

      ✿❀✿¸¸¸.•*´¯`❀ ✿ ✿❀¸¸¸.•*´¯`❀ ✿ ✿¸¸¸.•*´¯`❀
      –-,(¯`:´¯)══❤▒)…
      ─(¯ `•.\|/.•´¯)══❤▒)
      (¯ •.⋐(█)⋑.•¯).❤═▒)
      ─(_.•´/|\`•._)═❤▒)
      –-.(_.:._)═❤▒)

  15. […] altcersenin, cita, Mitzaa, Scorpio, abisuri, Vero, Max</a, Dictatura Justitiei, tibi 2, La Fee, roxana, Some Words, […]

  16. […] Muntele Cheiță. Ale dezvăluiri despre Spiriduși. […]

  17. […] Muntele Cheiță. Alte dezvăluiri despre Spiriduși. […]


Lasă un comentariu